BEBE set de vase emailate, pentru că aşa se numeşte cadoul, conţine:

• o oală cu capac,
  
• o crăticioară cu capac,
  
• un castronaş,
  
• un bol
  
• şi o farfurioară întinsă.

Mama a fost şi mai încântată: acum poate să îmi pregătească mâncarea în ele pentru că încape exact cât pot eu să mănânc o dată. Parcă sunt făcute special pentru mine!

Mâncarea pregătită şi servită în aceste vase este gustoasă şi sănătoasă! Pentru că materialul din care sunt fabricate – emailul – este un material cu grad de risc zero asupra sănătăţii, indiferent de temperatura la care este preparată mâncarea şi este antibacterian, aşa că mama poate fi sigură că îmi oferă hrana gătită 100% sănătos.

De asemenea, emailul asigură prospeţimea mâncării gătite, întrucât recipientele sunt mici, aromele nu se risipesc, iar vitaminele nu se pierd.

Copii dacă voi nu aţi primit încă BEBE set de vase emailate să le ziceţi la mămici că se găseşte în toată ţara, în farmacii, în magazine cu articole pentru copii, în magazinele bio sau în hypermarketuri (de exemplu Auchan). În plus, se poate comanda de pe site-ul VES , din secţiunea de magazin online dedicată acestui produs (http://magazin.ves.ro/produse.php).

Se găsesc şi alte culori de exemplu roz pentru fetiţe sau verde pentru fetiţe şi băieţi.

Imediat împlinesc un an şi jumătate…Uitându-mă în urmă, îmi da seama că timpul trece şi eu nu mai sunt  un bebeluş, sunt deja un copilaş.

Îmi place foarte mult afară, în parcuri, laWeekend, la bunici, cu copii, dar cred ca fiecare copilaş adoră să iasa afară, la joacă, mai ales după o iarna atît de lungă…

Las imaginile să vorbească în locul meu…:).

Nu-mi vine să cred că a trecut aşa de repede un an… şi la fel probabil vor trece şi următorii, dar emoţia va fi aceeaşi… Binenţeles că de fiecare dată vor exista emoţiile fireşti: cum se va simţi copilul, invitaţii lui… le-a plăcut mâncarea… etc, dar sentimentul acela de a te trezi dimineaţa şi a avea aceea amintire… acum  x ani… l-am adus pe lume pe copilul meu, emoţia, nerăbdarea, teama… dar cu mare încredere în Dumnezeu că totul va fi bine până la urmă… este unic şi aş vrea ca toate femeile să ajungă să-l cunoască şi să se bucure de el, măcar o dată în viaţă… Ce uşor e să rosteşti două silabe: ma-ma, dar ce încărcătură sufletească au acestea, nici nu ne putem imagina, până nu le simţim.

Multumesc dragul meu Ianis că exişti, că m-ai făcut să simt “pe propria mea piele” , cum se zice, acest sentiment, de a fi mamă, pe care nu l-aş înlocui cu nimic în lume. Multumesc că ne-ai umplut inima şi viaţa de bucurie şi veselie şi să petrecem de acum mulţi ani fericiţi împreună toată familia şi toţi cei dragi!

LA MULTI ANI!!!

Cum a trecut acest an din viaţa mea? Pentru mine,  zic eu că bine, poate pentru cei din jurul meu puţin mai greu… sau poate nu… la început cred că erau nerăbdatori să vin pe lume, odată ce m-au văzut s-au liniştit şi s-au bucurat, iar apoi au început alături de mine (eu să descopăr, ei poate să redescopere) acest miracol pe care ni l-a dăruit Dumnezeu… viaţa. Şi pentru mine este fascinantă fiecare zi, pentru că zilnic învăţ şi descopăr câte ceva… Şi  cred că şi pentru cei din jurul meu… este un miracol, cum de la bebeluşul micuţ şi neputincios, am învăţat să stau în funduleţ, să-mi coordonez mişcările,  să mă târăsc, să merg în 4 labe, să umblu, să comunic să mă hrănesc, să mă joc …Am un anişor… sunt măricel deja… Nu mai sunt bebeluşul acela mic şi firav din primele poze… dacă stau bine să mă gândesc… cât am evoluat într-un an… de la bebeluşul mic de 56 de cm şi 3.450 uite acum am ajuns aproape de 79 de cm şi am trecut ceva peste 10 kg… Eram mic atunci dar acum mănânc bine, dorm bine tocmai ca să cresc mare şi voinic… Am 8 dinţişori deocamdată şi, cred eu, că în următoarele săptămâni încep să mai îmi apară câţiva… pentru că prea mă mănâcă gingiile şi chiar mă dor… mai ales noaptea.

As umbla şi nesprijinit de cineva, dar mi-e un pic cam frică… sper să-mi înving această teamă şi să fug cât de curând singur prin casă… Şi adevărul e că, este mult mai uşor când te ajuţi la înaintat şi cu mâinile şi cu picioruşele…

Despre păpica mea ce să vă spun?!! Ştiu că mama încearcă tot felul de mâncăruri  noi cu mine… gusturi noi care unele îmi plac… altele nu… depinde… Încă îmi beau lăpticul seara şi dimineaţa, deşi am devenit puţin mofturos şi de multe ori nu-l termin… supărând-o evident pe mama…

Când este vreme bună, sunt mereu afară… în parc, în weekend, în oraş… Mă duc şi la bunici, şi deja m-am obişnuit să dorm şi la ei, fără mama şi tata. Ce mai … sunt băiat mare. La bunicii din Tudor le explorez tot apartamentul iar când mă duc la Râciu mă fascinează animalele, plantele, tot ce mişcă.. şi aerul curat şi proaspăt. Dorm bine, mănânc bine şi toată lumea e mereu cu ochii pe mine, că doar sunt în grija lor…

Imi plac tare mult copiii, deşi poate sunt mai timid la început cu ei… îmi place să mă joc cu ei, să comunicăm în “limbajul nostru”. Jocurile acum le descopăr şi mă fascinează… îmi place sa fac lego (binenţeles sunt începător), îmi place să-mi ordonez jucăriile…nu ştiu de ce nu mă încântă deocamdată jucăriile foarte  zgomotoase… dar mă voi obişnui şi cu ele, sunt sigur de asta… doar sunt bărbat… Cuvinte nu zic eu prea multe (ta-ta, ma-ma, pa-pa, ba-ba, be-be, ei..mu… taci… ) dar să nu vă închipuiţi că nu înţeleg, doar că deocamdată am propriul meu limbaj… şi credeţi-mă REUŞESC să transmit ce vreau să transmit…

Şi cu tata petrec mult mai  mult timp acum şi ne înţelegem “dintr-o privire” … spre dezamăgirea poate a mamei… dar ea trebuie să înţeleagă că noi bărbaţii comunicăm în felul nostru…

Cu mama ne mai supărăm, ne împăcăm… că doar suntem foarte mult noi doi şi atunci e normal să mă mai supăr pe ea că nu mă lasă să fac chiar tot ce vreau eu.. şi ea pe mine trebuie să mă înţeleagă că sunt un mare curios şi oricum până la urmă voi face exact ce voi vrea eu…

Imi place să fiu înconjurat de toată familia mea şi îi recunosc tare uşor şi mă bucur când îi văd pe toţi. Acum toţi… sunt mereu cu ochii pe mine să nu fac vreo “boacănă”, deşi eu nu ştiu ce înseamnă asta… ştiu doar că totul e nou pentru mine… şi sunt curios… înţeleg că ceva nu e în regulă când mi se tot repetă ”Nu e voie!”… Dar eu vreau să descopăr această lume pas cu pas, de aceea nu prea au cum să mă oprească.

NU IMI PLACE DELOC SĂ FIU SINGUR!!!

Am dat chef de ziua mea, uitaţi-vă la poze:

Am ajuns la 9 luni… stau foarte sigur pe mine în fund, nu mi-e frică dacă cad… mă ridic într-o clipită. Acum mă plimb în patru labe prin toată casa. Nu-mi place în picioare, stau puţin, fac doi  paşi să o bucur pe mămica şi repede mă trântesc şi merg iar în patru labe. E mult mai uşor. Îmi apuc jucăriile făcând pensa digitală şi le arunc pe toate jos… nu-mi prea plac jucăriile, sunt interesat mai degrabă de telecomandă, sticle, cutii, etichete, etc. Pe toate le-aş mânca dar mi le scoate repede cineva din guriţă. Am voie să mănânc numai supică, pireu de fructe sau legume, mămăliguţă, brânzică şi bineînţeles lăptic fără de care nu merg la culcare. Mămica tot caută reţete noi, îmi  pregăteşte totul ca la carte să cresc mare şi sănătos. Nu-mi place în casă şi am noroc tot cu mămica care mă scoate în fiecare zi în societate, prin parcurile din jur şi în week-end. Nu prea îmi convine  că tăticul e tot plecat, mi se face dor de el, dar şi când vine acasă ne jucăm până ne ia somnul. La sfârşit de săptămână mergem la Râciu la bunici unde văd multe păsări şi animale, fac băiţă în piscina mea gonflabilă, mă dau pe hintă, bunicu îmi spune poveşti şi poezii, iar bunica îmi tot dă de mâncare. Bunicii din Tudor sunt tot mereu pe la noi, ne ţin de urât cât e tati plecat şi au grijă de mine când pleacă şi mama. Îmi place să mai stau şi cu Mătuşa Adina care mă chinuie când mă ascultă cu stetoscopul, când  se uită la mine în guriţă cu spatula şi atunci când mă tunde, dar se şi joacă cu mine. Îmi place de asemenea şi de Unchiu’ Emil care îmi tot face poze şi care are nişte ochelari interesanţi pe care mi-am propus  să îi trag şi să-i arunc pe jos printre jucări. Să vedeţi de năşică drăguţă am, Denisa, e mare acum, merge la toamnă la şcoală. O ador. Mi-am făcut şi câţiva prieteni. Pe Aris care e mai mic decât mine cu 7 zile, mi-ar plăcea să cred că eu sunt şeful, dar sunt mai timid! Pe Tudor zis şi Dodi pe care mă bucur tare când îl văd. Pe Dragoş piticu… care are numai 2 luni dar mi-e frică să nu mă depăşească la kilograme şi de aceea mănânc şi eu mai bine în ultimul timp, apropo…. am 9200 g şi 74 cm. Şi pe alţi copii din parc şi din week-end…

Toată lumea are grijă de mine, mă iubeşte şi mă alintă. Sunt cel mai mic din familie şi mi se pare şi normal…